Când nu se află în tribună, Radu Paraschivescu e alături de fotbal prin editorialele sale savuroase. O sumedenie de amintiri îl leagă de mult iubitul sport. "Mi-a rămas în memorie o finală de Cupă din '74 în care a jucat nimeni alta decât Poli Timişoara. Un meci cu Jiul pe fostul stadion Republicii, îngropat acum sub Casa Poporului".

Scriitorul rememorează: "Era ziua în care fundaşul bănăţean Mioc era confiscat de încurajările generate de încheierea Turului Ciclist al României chiar pe pista de atletism a arenei pe care se juca finala. Dar de atunci, amintirea cea dragă nu este legată de joc, Poli fiind învinsă cu 4-2, ci de drumul galeriei lui Poli prin Capitală. Netulburat de nimeni. Un traseu care astăzi poate n-ar mai fi posibil. Drumul acela de pelerini la curtea fotbalului, adică o adunătură de băieţi şi fete, majoritatea studenţi înarmaţi cu steaguri, era cea mai bună dovadă de fair-play. Chiar dinaintea fluierului de start".

Înaintea "ultimului fluier" al interviului, vine şi o amintire mai plăcută, măcar din punct de vedere al rezultatului de pe tabelă: "Am fugit din armată, de la Constanţa, să văd finala Cupei din 1980, Timişoara - Steaua. Bănuind că Poli o să încaseze o chelfăneală de la o echipă la care jucau Tudorel Stoica, Iordănescu, Răducanu sau Sameş nu eram prea încrezător. Bucureştenii au şi marcat rapid, însă apoi am fost martorul furiei unei echipe revoltate care a luptat pasional pentru un succes pe care l-a obţinut cu 2-1 după prelungiri. Spectacolul se încheiase, carcera mă aştepta să ispăşesc erezia de a fugi".

Concluzia scriitorului: "Fotbalul din acea perioadă era relaxat, exista mereu un snop de poveşti care înconjurau fiecare meci. Negreşit!".